Igiena orală și importanța ei în viața noastră de zi cu zi

zambet dental artis

Igiena orală și importanța ei în viața noastră de zi cu zi

Poate ți s-a spus un apropiat sau și mai frustrant, un coleg de la serviciu când discutați în pauza de masă binemerită. Dacă ești mai norocos puțin ai descoperit singur din înainte să fie deranjant pentru ceilalți ce se întâmplă și acum cauți mai multe informații despre și cum poți scăpa de această afecțiune foarte des întâlnită. Vorbim de respirația urât mirositoare.
Oricât de banală poate părea la prima vedere această afecțiune, este foarte des întâlnită și foarte supărătoare atunci când vine vorba de relațiile noastre sociale. De asemenea poate ascunde și o problemă de sănătate destul de serioasă.
Ai putea crede că dacă ai o igienă orală corespunzătoare adică dacă te speli pe dinți dimineața și seara vei avea o respirație proaspătă sau cel puțin nederanjantă pe tot parcursul zilei. Dar la cateva ore de la primul periaj descoperi că respirația ta se simte. Și nu numai că se simte dar este și foarte deranjant mirosul și nu îți poți explica de ce pentru ca te-ai spălat pe dinți!
Ei bine, nu este suficient doar sa ne periem dinții pentru a avea o respirație proaspătă toată ziua. Mulți factori pot influența acest lucru, unul dintre ei fiind igiena insuficentă sau necorespunzătoare. Da, nu este suficient să ne spălăm pe dinți și atât. În primul rând periajul trebuie făcut corect, apoi trebuie să folosim ața dentară și apa de gură. Din păcate nu putem îndepărta toate resturile de măncare și bacteriile doar cu periuța de dinți. Există spații inaccesibile unde trebuie să insistăm fie cu periuța de dinți prin mișcări specifice, fie cu periuța interdentară sau cu ața dentară. Acest proces te ajută să elimini orice urmă de rest de mancare și bacterii care ti-ar putea provoca o respirație neplăcută. Cel mai bine este sa-l rogi pe medicul dentist sa-ți spună cum trebuie făcut periajul corect pentru a fi eficient.

 

În cazul aparatelor dentare sau a protezelor igiena trebuie să fie impecabilă pentru că acestea facilitează prinderea resturilor alimentare sub proteză sau în sârmulița aparatului, care pot provoca mirosuri neplacute ale cavității bucale.
Un alt factor ar putea fi problemele dentare deja existente cum ar fi cariile sau parodontoza. Aceste afecțiuni facilitează strângerea resturilor alimentare în zonele cu retracții gingivale sau în zonele cariate, implicit a bacteriilor și astfel apare halena.
Gura uscată poate fi cauza respirației tale neplăcute. Insuficiența salivei îngreunează procesul digestiei care începe încă din cavitatea orală împreună cu masticația. Saliva fiind insuficientă și necesară totodată pentru descompunerea alimentelor va facilita acumularea resturilor care vor ”ajută” la o respirație nu tocmai plăcută. Acest inconvenient poate fi ușor rezolvat printr-un consum constant de lichide.
Fumatul, de asemenea încurajează la o respirație urât mirositoare. Mai ales pe termen lung și în combinație cu o igienă necorespunzătoare.
Bronșita și sinuzita poate deasemenea să fie o cauză a respirației urât mirositoare. Acestea provoacă infecții la nivelul sinusurilor și plămânilor care facilitează dezvoltarea bacteriilor.
Alimentația , mai exact consumul alimentelor cu mirosuri puternice cum ar fi ceapa, usturoiul, cafeaua pot facilita apariția unei respirații urât mirositoare.
Indicat este ca oricând ni se atrage atenția asupra respirației noastre sau constatăm singuri, să urmărim evoluția ei. Dacă persistă cel mai indicat este să consultăm un medic specialist care să ne spună exact cum putem scăpa de problemă. Rezolvarea poate fi extrem de usoară sau mai complicată, în funcție de cauză. Dar oricum este mai bine să știm exact.

 

Tags:
Share:
1

Lacul Ursului 22

Otopeni

0770 73 23 55

Programări

Program

Luni - Vineri: 9:00 - 19:00

Fă o programare

office@dental-artis.ro